Friday 6 September 2019

Bianca Andreescu in finala de la US Open vs Serena Williams.

Bianca Andreescu (15 WTA, 19 ani) a trecut în semifinale de Belinda Bencic (12 WTA, 22 de ani) și va juca pentru trofeu contra americancei Serena Williams (8 WTA, 37 de ani).


SEMIFINALA


Bianca Andreescu (15 WTA) a devenit prima jucătoare din Canada ajunsă vreodată în finala de la US Open! Iar asta în stil de mare campioană, la prima ei participarea pe tabloul principal de la Flushing Meadows!   În noaptea de joi spre vineri, „Bibi“ a făcut furori pe „Arthur Ashe“: 7-6, 7-5 cu Bencic (12 WTA). În primul set, Andreescu a irosit o minge de 6-4, dar, ulterior, a zburdat pe teren în tiebreak: 7-3.   Setul doi a fost formidabil! Bencic a condus cu 4-1 şi cu 5-2, scor de la care Andreescu a legat cinci game-uri consecutive pentru a-şi adjudeca prezenţa în finală după două ore şi 15 minute: 7-5.  
În cealaltă semifinală, Serena Williams a învins-o categoric pe Elina Svitolina (5 WTA, 24 de ani), scor 6-3, 6-1, după o oră și 11 minute de joc.  

La finalul partidei, reporterul s-a „chinuit” să îi pună întrebări Biancăi Andreescu, fiind întrerupt de aplauzele la scenă deschisă pentru tânăra jucătoare. După fiecare frază a sportivei, spectatorii o aplaudau, iar Bianca era vizibil emoționată.


„Dacă îmi spunea cineva în urmă cu un an că voi fi în finala US Open, i-aș fi spus că e nebun. Nu e real, chiar nu știu ce să spun. E un vis devenit realitate să joc contra Serenei în finala US Open. E o nebunie!”, a spus Bianca Andreescu, la finalul partidei. 

FINALA

În ultimul act, sâmbătă (ora 23.00, Eurosport), 
Andreescu o va întâlni pe Serena Williams (8 WTA). Cele două s-au duelat, de curând, în finala de la Cincinnati, însă Serena s-a retras la scorul de 3-1 în primul set pentru adversara ei, suferind o accidentare.   

Bianca Andreescu se află acum pe locul 8 WTA în ierarhia virtuală. Dacă va câştiga finala de la US Open 2019, ea va urca pe 5, peste Simona Halep!

H2H
Bianca Andreescu și Serena Williams s-au întâlnit și în finala de la Toronto, în urmă cu o lună, când americanca a abandonat din cauza unor dureri la spate. Bianca și-a adjudecat atunci trofeul, după ce a condus cu 3-1 în primul set, și are ocazia de a câștiga un alt turneu în fața jucătoarei pe care o idolatrizează.  


„Nu e plăcut să te retragi în finala unui turneu. Am mers la ea și i-am spus că este o bestie și că își va reveni. Acum sunt nerăbdătoare să o înfrunt din nou”, a rememorat Bianca Andreescu.

STIATI CA?

In 1995, părinții Biancăi au plecat de la Pitești în Canada. Bianca s-a născut în Mississauga, a revenit ulterior în România, dar s-a stabilit definitiv apoi pe continentul american. Pe teritoriul țării noastre, mama Biancăi lucra într-o bancă, iar tatăl acesteia era inginer. 

0 comentarii:

Post a Comment