Dupa Winners Open urmeaza Transylvania Open, la prima ediție. Lista oficială cu jucătoarele care participă la turneu
Organizatorii turneului WTA Transylvania Open, aflat la ediția inaugurală, au anunțat lista oficială cu jucătoarele care vor veni la Cluj-Napoca.
Simona Halep și Emma Răducanu, favorite la Transylvania Open
Simona Halep (locul 17 WTA) este principala favorită a turneului Transylvania Open, la care vor mai participa jucătoare precum Elise Mertens (18 WTA), Emma Răducanu (22 WTA), Anett Kontaveit (23 WTA) sau Paula Badosa (27 WTA).
Organizatorii Transylvania Open au precizat că lista participantelor cuprinde două câștigătoare de Grand Slam, două jucătoare de Top 20 și 10 jucătoare de Top 50. Lista va fi completată cu 3 wild card-uri, care urmează să fie anunțate ulterior, și cu șase jucătoare venite din calificări.
În cadrul Transylvania Open, turneu de categorie WTA 250, vor concura 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii de 235.238 de dolari.
PROGRAM SI BILETE
Tragerea la sorți a tabloului principal pentru Transylvania Open va avea loc sâmbătă seara, astfel că programul exact al primelor meciuri va fi comunicat în prima zi de calificări.
Regulile WTA și reglementările de sănătate publică au făcut ca numărul spectatorilor să fie redus cu mai bine de 50%
Abonamentele și biletele pentru ultimele trei zile de turneu (când vor avea loc semifinalele și finalele turneului), alocate perioadei de preînscrieri, s-au epuizat.
Biletele sunt puse în vânzare pe zile și pot fi cumpărate de pe site-ul transylvaniaopen.ro și de pe platforma entertix.ro. În sală va fi permis accesul doar persoanelor vaccinate împotriva coronavirusului, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, și persoanelor care au trecut prin boală și se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu COVID-19.